Zacusca de Ciuperci Champignon 300 g
Zacuscă de ciuperci Champignon preparată manual cu ardei capia copt, ceapă, morcov și condimente. O zacuscă aromată și gustoasă, sterilizată natural, fără aditivi și fără conservanți.
Îmi place ca zacusca de ciuperci să fie exact așa cum îi spune numele: cu multe ciuperci, nu doar cu urme de ciuperci prin borcan. Aleg ciuperci Champignon din belșug, ardei capia copt, ceapă și sos de roșii de calitate, apoi le gătesc încet, după rețeta mea, până când se leagă într-o zacuscă fină, cremoasă și plină de gust.
Ceapa îi dă dulceața naturală, iar condimentele le aleg cu grijă, doar cât să pună în valoare gustul ciupercilor, fără să-l acopere. Nu folosesc conservanți, aditivi sau potențiatori de aromă. Doar ingrediente bune, sare în cantitatea potrivită și o sterilizare făcută corect, pentru un produs curat și gustos.
Dacă vreți să faceți zacusca acasă, vă ofer cu drag și rețeta mea, explicată pas cu pas, cu toate secretele care o fac atât de gustoasă. Eu cred că rețetele bune trebuie împărtășite, iar fiecare gătește atunci când are timp și chef.
👉 Rețeta o găsiți aici: https://pofta-buna.com/zacusca-de-ciuperci/
Iar dacă nu aveți timp să o pregătiți, am făcut-o eu pentru voi, cu aceeași grijă și cu aceleași ingrediente pe care le folosesc și în bucătăria mea.
Vă îmbrățișez cu drag și vă mulțumesc din suflet pentru încredere!
Ingrediente: ciuperci Champignon, ardei capia copt, ceapă, morcov, ulei de floarea-soarelui, suc de roșii, sare neiodată, piper, foi de dafin, cimbru.
Valori nutriționale pentru 100 g:
- Valoare energetică: 76,1 kcal
- Carbohidrați: 5,5 g
- din care zaharuri: 3,9 g
- Grăsimi: 5,3 g
- Proteine: 1,6 g
Cantitate netă: 300 g
Produsul este realizat manual, sterilizat natural și nu conține aditivi alimentari.
Condiții de păstrare: A se păstra în ambient uscat, ferit de razele soarelui și de îngheț, la temperaturi ce nu depășesc 22°C. După deschidere, a se păstra la frigider și a se consuma în 7 zile.
Fără aditivi. Fără conservanți.
Produs în România.
| Greutate | 0,55 kg |
|---|






Zacusca de Fasole Boabe 300 g 
Recenzii
Nu există încă recenzii.